Cum a început totul

Încă din copilărie, din primii ani de scoală am fost pasionată de geografie, călătorii și oameni. Excursiile organizate în diferite zone ale țării de domnul diriginte m-au inspirat și bucurat dorindu-mi să fac și eu atunci când „voi fi mare” același lucru.

Apoi au urmat ani dedicați profilului economic, mai târziu am căutat să experimentez acest domeniu și în diferite părți ale lumii. Călătorind și trăind în același timp, în locuri ca Tanzania, India, Kuweit, Londra, Spania, am înțeles că nu domeniul economic, ci cel turistic era cel pe care îl căutam.

Multiculturalitatea, viața activă și colorată din jurul meu, locurile deosebite pe care le întâlneam, atitudinea corectă a oamenilor au fost doar câteva exemple pe care le doream să fie simțite și aici, la noi acasă.

Dorul de cei dragi, de locurile natale, mirosul naturii, gustul tradițional, bucuria Sărbătorilor și a tradițiilor m-au îndemnat să revin în țară, unde să pot valorifica aceste frumuseți aducând în același timp și o viziune nouă din țările Occidentale pe care să le impărtăsesc atât cu cei aflați aici cât și cu cei care ne vizitează.

Toate aceste convingeri au fost încurajate și de afirmațiile străinilor cu privire la locul în care m-am născut, „Oh, Nicole, Transilvania, so great! I’ve always wanted to go there” Transilvania… loc mistic, nedescoperit incă de cei mai mulți călători dornici de aventuri, istorie și mistere, loc natal pe care nu numai că îl promovez cu mare drag celor de departe, dar și trăiesc alături de ei experiența mult dorită, experiența vieții, a călătoriei în trecut, cea demult visată și asteptată din băncile școlii generale .. Ghid de turism – a fost răspunsul căutărilor mele …”Trips to Transylvania” – un proiect care mă va ajuta să împărtășesc povestea așa cum am visat-o!

 

 

Cu mulțumiri îmi dedic această activitate celor ce mi-au fost îndrumători de călătorie: tatălui meu și domnului diriginte Bunaciu Liviu.