Hibrid Arhitecture – Familia Herghelegiu, Constanța
Bună ziua,
Mulțumim pentru turul Sibiului petrecut cu dumneavoastră.
Într-un timp foarte scurt, împreună cu dumneavoastra, am aflat și am văzut lucruri care ne-au făcut să ne placă mai mult Capitala Culturală Sibiu, și să ne dorim să revenim.
Pornind de la Istoria Cetății și apoi parcurgând străduțele pavate cu piatră pe lângă zidurile de cărămidă, trecând peste Podul Minciunilor unde militarii păcăleau domnițele, pe lângă Casa Calfelor, vizitând Catedrala Lutherană-sobră-cu cele patru turnulețe în care am reușit să urcăm și să revenim pe pământ, Biserica Catolică - înflorată - și Catedrala Ortodoxă - plină de culoare.
Atât pentru noi cât și pentru Ioana (6 ani) a fost foarte interesantă și captivantă prezentarea istoriei orașului cu elementele vieții cotidiene-cu vrăjitoarea cea bună și podul minciunilor. Pot spune că am avut parte de un curs intensiv de istorie a Sibiului.
Am înțeles de ce au fost mori de vânt în Sibiu și cum s-au construit un orășel atât de echilibrat ca estetică și volumetrie. Străzile aparent întortocheate, o data explicat felul în care s-a dezvoltat orașul, îți rămân în minte.
Cu drag,
Ioana, Diana și Bogdan Herghelegiu
Sibiu Guide Nico
2017-03-15T16:15:08+00:00
https://sibiuguidenico.com/en/testimonials/hibrid-arhitecture-familia-herghelegiu-constanta/