Un tur complet în inima Sibiului, el este creat să-și facă vizitatorii să-l iubească pentru istoria, minunatele lui locuri și arta sa culinară așa cum o fac localnicii.
Călătorește cu noi pe urmele unuia dintre cele mai controversate personaje ale istoriei evului mediu – Vlad Dracul, marele Țepeș domnitor al Tarii Romanești în sec al XV – lea.
Descoperă cultura și tradițiile romanești din inima pastorilor de la munte și bucura-te de o experiență unica pe cele mai spectaculoase șosele montane din țară!
Călătorește cu noi spre cei mai înalți munți din Romania, spectaculoșii Alpi ai Transilvaniei cu sute de izvoare, cascade, lacuri glaciare și peisaje infinite.
Vom porni împreună spre tărâmul orașelor, castelelelor, cetăților și al bisericilor fortificate din Transilvania, ale căror pagini sunt păstrate în patrimoniul UNESCO.
Și pentru ca vacanța ta să fie inedită, Nicoleta oferă consultanță și pentru activitățile preferate pe care le doriți să faceți atât în timpul excursiei cu noi în regiunea Sibiului, cât și independent.
Bonjour Nicoleta, Sunt profesor Adriana Ghiță de la Colegiul Național "Vasile Alecsandri" Galați. Tabăra de elevi organizată la Sibiu a fost o experiență frumoasă, fructuoasă și instructivă. Cu ajutorul tău, vizita ghidată în centrul istoric al Sibiului, precum și excursia opțională făcută în Cisnădie, Cisnădioara, Sibiel și Cristian ne-au deschis noi orizonturi ale cunoașterii din perspectiva istorică. geografică și culturală. Prezentarea într-o manieră accesibilă, pertinentă și atrăgătoare a acestor locuri minunate ne-a stârnit curiozitatea și dorința de a afla cât mai multe lucruri despre aceste minunate locuri și oamenii lor. Elevii au fost fascinați și faptul că ai împletit explicațiile teoretice cu anecdote și mai ales profesionalismul de care ai dat dovadă, ne-a determinat să apreciem pozitiv această experiență și să dorim să revenim pe aceste meleaguri atât de frumoase și inedite. Îți mulțumim călduros și îți promitem că te vom mai contacta și pentru alte experiențe de acest gen. Profesor Adriana Ghiță
Mi-a plăcut foarte mult experiența pe care am avut-o vizitând Sibiul, iar acest lucru se datorează și ghidului nostru Nico, care în mai puțin de jumătate de zi ne-a plimbat și ne-a arătat punctele turistice importante ale orașului plus incă câteva surprize. Am apreciat informațiile prețioase pe care ni le-a oferit despre fiecare obiectiv, modalitatea cum a structurat turul orașului Sibiu, dar și zâmbetul și voia bună de care a dat dovadă. Nico a fost un super ghid! Recomand tuturor celor care vor să cunoască Sibiul de la o persoană cu adevărat pasionată de istoria acestui oraș. Cu ajutorul ei, am cunoscut informații inedite și am descoperit locuri secrete prin centrul Sibiul, am făcut poze în niște locații cu adevărat speciale și am admirat peisajele și clădirile cu arhitectură specifică zonei. Ghidul nostru-Nico a dat dovadă de profesionalism, fiind în același timp o prezentă spontană și amuzantă. Bravo Nico, keep up the good work!
Bună ziua, Mulțumim pentru turul Sibiului petrecut cu dumneavoastră. Într-un timp foarte scurt, împreună cu dumneavastra, am aflat și am văzut lucruri care ne-au făcut să ne placă mai mult Capitala Culturală Sibiu, și să ne dorim să revenim. Pornind de la Istoria Cetății și apoi parcurgând străduțele pavate cu piatră pe lângă zidurile de cărămidă, trecând peste Podul Minciunilor unde militarii păcăleau domnițele, pe lângă Casă Calfelor, vizitând Catedrală Lutherana-sobră-cu cele patru turnulețe în care am reușit să urcăm și să revenim pe pământ, Biserica Catolică-înflorată-și Catedrala Ortodoxă-plină de culoare. Atât pentru noi cât și pentru Ioana (6 ani) a fost foarte interesantă și captivantă prezentarea istoriei orașului cu elementele vieții cotidiene-cu vrăjitoarea cea bună și podul minciunilor. Pot spune că am avut parte de un curs intensiv de istorie a Sibiului. Străzile aparent întortocheate, o dată explicat felul în care s-a dezvoltat orașul, îți rămân în minte. Cu drag, Ioana, Diana și Bogdan Herghelegiu
Nicoleta, turul tău în ploaie a fost excepțional! Ne-ai primit într-un mod impecabil în costum național și îți mai lipseau doar pâinea și sarea la cât de familial ne-ai făcut să ne simțim aici. Ai știut să te apropii de noi să ne transmiți emoția cu care ai vorbit despre orașul natal și să ne oferi informații foarte interesante și bine structurate despre orașul Sibiu. Ar trebui să scri o broșură pentru noi toți cu tot ce ne-ai spus pe parcurs, sunt sigură că ar cumpăra toată lumea! Ești o fată înzestrată de la Dumnezeu cu toate calitățile și cu o căldură interioară deosebită făcută special ca fii ghid. Îți mulțumim mult mult! Grupul în pelerine, București.
O excursie fascinantă prin orașul minunilor. Sincere și cordiale mulțumiri ghidului Nicoleta Ocneriu pentru captivanta călătorie prin orașul viselor Sibiu. Grupul de turiști din Republica Moldova, orașul Chișinău.
Nicoleta, turul în Muzeul Satului a fost minunat pentru noi. Mulțumită ție am învățat foarte multe lucruri despre locuințele din diferitele regiuni ale României. Limba engleză vorbită perfect a fost de apreciat de către colegii mei japonezi și cred că ne vom revedea cât de curând pentru a vizita împreună și zona medievală a orașului Sibiu.